Festival de vii si vinuri moldave, in indepartatul Giudet al Iesilor.

"Iarna-i grea și-omătu-i mare", zice viersul. Va fi omătul mare, va fi iarna grea, va sufla gerul năprasnic,  dar undeva pe harta țării, în îndepărtata Moldovă, niște oameni, pare-se că au găsit rețeta de "înmuiat" gerul și de adus buna dispoziție: Festivalul Viei și Vinului Hârlău

Pentru eveniment, primul din acest an pe care Muzeul Viei  și Vinului Hârlău îl organizează, fost-au alese pe sprânceană și puse-n program, momente dintre cele mai variate. Pentru cei mari, cunoscători într-ale gustului de vinuri bune, fi-vor aduse-n expoziție cele mai mândre și mai vechi sticle și soiuri de vin moldav. N-aveau cum lipsi sticlelor, colecții prețioase de etichete vechi de vinuri și tirbușoane din vechime. Pentru cei mici, ateliere fel și fel, le vor păstra atenția captivă, cât oamenii mari vor vizita expozițiile  muzeului sau vor participa la celelalte evenimente din programul festivalului.
Suprize fi-vor mai multe, rămâne-a le descopri voi, cei care sunteți în apropiere de Hârlău. Când? Sâmbătă 4 februarie  și duminică 5 februarie. 
Cei care nu veți fi din zonă și nu veți ajunge la festival,  puteți face-o vizită muzeului, pe siteul oficial, tot aici,  fiind încărcate și poze de la eveniment, după ce evenimentul se va fi încheiat.



Hârlău, loc sfințit de Ștefan, Ștefan Domn cel Mare 

Situat în nord-vestul Județului Iași, orasul Hârlău, un oraș cu nu mai mult de unsprezece mii de suflete, apare pentru prima dată în atestările documentare în anul 1384, o dată cu stabilirea de către mama domnitorului Petru Mușat, a Curtii Domnești, în acest mic orășel moldav. Ștefan cel Mare, despre care ar trebuie să știe cine-i , chiar si generația care-a dat BAC-ul în 2011, a trecut si el prin târgul Hârlăului construind aici, o biserică ce dăinuie și astăzi.

Când Curtea Domnească din Iași a ars, domnitorul și Sfatul Țării s-au mutat pentru o perioadă scurtă la Curtea Domnească din Hârlău, orașul devenind astfel Capitală a Moldovei. Astazi, orașul  s-ar putea face cunoscut prin patrimoniul arhitectural de o bogată semnificație istorică și totodată prin potențialul viticol al zonei. 

Pentru atmosferă, featuring popular moldovinesc

foto 2 - Biserica Sf. Gherorghe Hârlău, ctitorită de Ștefan cel Mare, sursa.

UPDATE VIDEO - 6 februarie 2011

0 Comenteaza postarea:

Trimiteţi un comentariu

No, zi!